DUMINICA 5 NOIEMBRIE 2023- Moșii de toamnă
DUMINICA 5 NOIEMBRIE 2023/ Sunday November 5th, 2023
Sâmbăta morților – Moșii de toamnă se va ține anul acesta DUMINICA 5 NOIEMBRIE 2023 din încredințarea Preasfințitului Episcop Ioan Casian al Canadei.
8:30am Utrenia – 10:30am– Sfânta Liturghie cu parastase (Ro/En)
The Fall Soul Saturday for the departed will be observed on Sunday November 5th, 2023 with the blessing of His Grace Bishop Ioan Casian, Romanian Bishop of all Canada.
“Give rest, O Christ, among the Saints to the souls of Your servants, where there is no pain, no sorrow, no grieving, but life everlasting.”
Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou
The Orthodox Monastery Exaltation of the Holy Cross and St. Ephraim the New
308328 Hockley Rd., Mono Orangeville, Ontario L9W 6N4
Aprindeți o lumânare
https://monasterymono.org/aprindeti-o-lumanare/ / Light a candle
– Petitions for prayer may be sent via email: [email protected] /phone/at pangar-candles
– Summer Altar/ pavilion: Donations can be made by check or by electronic transfer [email protected]
Cell: 226.200.1074
New Website: www.monasterymono.org
Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, dar în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.
Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.
În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.
Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Ierarhul antiohian definindu-l pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt”.
„Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos”.
SIMBOLISMUL COLIVEI
Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.
Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Coliva din semințe „arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.
Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.
Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri.
(Text/Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene)