PASTORALĂ

LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI 2025

† IOAN CASIAN

din mila lui Dumnezeu

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei

Iubitului cler și dreptslăvitorilor creștini,

pace și bucurie de la Hristos Domnul Cel Înviat,

iar de la noi arhierească binecuvântare.

“Și lumina luminează întru întuneric și întunericul nu a cuprins-o.”

(Ioan 1, 5)

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici,

Iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

La începutul slujbei din noaptea de Paști, auzim de trei ori îndemnul: „Veniți de primiți lumină!”[1] Aceasta este chemarea adresată de slujitorii Bisericii credincioșilor, care așteaptă să își aprindă lumânările de la făclia unică chip al luminii care este Hristos. Astfel, în mijlocul nopții, o mare de lumină se răspândește treptat între cei adunați la Biserică pentru a celebra învierea Domnului.

Acest îndemn este însoțit de cântarea troparului: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim.”[2] Din aceste texte liturgice, înțelegem că Biserica, urmând tradiția inspirată atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, ne arată că îngerii din ceruri reprezintă modelul nostru de închinători ai lui Dumnezeu. Ei aduc permanent slavă și laudă lui Dumnezeu, iar noi suntem chemați să le urmăm exemplul în același mod pe pământ.

Astfel, bucuria centrală a nopții pascale este învierea lui Hristos, strigătul de bucurie al biruinței Lui asupra morții. Este proclamarea biruinței luminii asupra întunericului, a curăției și harului asupra patimilor și răutății.

Evenimentul sărbătorit cuprinde taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, dezvăluită mai întâi prin întruparea lui Hristos. Hristos cel înviat din morți este piatra de temelie și stâlpul de lumină[3] care luminează timpurile și generațiile, până la sfârșitul veacurilor. Învierea Sa pătrunde întreaga creație și viața noastră, deschizându-ne mintea spre perspectiva răscumpărării, reînnoirii și mântuirii.

Prin îndemnul „Veniți de primiți lumină!”, suntem invitați să ne apropiem de Lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, urmând astfel modelul ceresc al îngerilor. Aceasta înseamnă să împlinim lucrarea încredințată de Dumnezeu, aprinzând nu doar lumina fizică, materială, exterioară, ci și pe cea interioară a inimilor, gândurilor și sufletelor noastre, pentru a deveni lumina adevărului în lume. Lumina pe care suntem chemați să o aprindem este lumina învierii lui Hristos.

Comunitatea întărită de acest îndemn continuă cântând câteva versete care explicitează minunea la care luăm parte: „Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmașii Lui și fugind de la El cei ce-L urăsc pe Domnul!”[4] În noaptea de Paști, trăim evenimentul învierii lui Hristos. Puterea Învierii Sale risipește întunericul păcatului și morții: „Precum se risipește fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la fața focului, așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iar drepții se veselesc!”[5]

Puterea învierii lui Hristos acționează împotriva păcatului și a celor care-l săvârșesc. Nu este împotriva creației binefăcute de Dumnezeu și a celor ce-L urmează, ci împotriva celor ce-L urăsc și fac cele necuvenite. Cântarea continuă: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”[6] Taina învierii lui Hristos s-a întâmplat acum 2000 de ani, o dată pentru totdeauna. Iar această noapte binecuvântată a devenit ziua care a deschis în Biserică și prin Biserică șirul nopților binecuvântate trăite de atunci și până astăzi, în fiecare sărbătoare de Paști. Este trăirea unui prezent continuu al învierii lui Hristos în viața noastră și în a tuturor generațiilor, până la sfârșitul veacurilor.

Cum trăim în Biserică taina nopții pascale?

În fiecare duminică, trăim comuniunea cu Hristos și învierea Sa în prezentul vieții noastre. Fiecare duminică este o zi de Paști. La slujba Utreniei citim Evangheliile Învierii Domnului Hristos. Utrenia duminicii este slujba în care, alături de ucenici și de femeile mironosițe, constatăm că mormântul este gol și că Hristos a înviat după cum mărturisesc îngerii.

Această constatare a absenței trupului material a lui Hristos din mormânt devine temelie și început al înțelegerii că Hristos a înviat cu adevărat. În cadrul Utreniei, comunitatea cântă Binecuvântările Învierii. Participarea la această constatare deschide posibilitatea de a cunoaște taina tainelor – Împărăția cea veșnică – trăită anticipat dar real în Sfânta Liturghie. Aceasta ne face să fim în comuniune desăvârșită cu Dumnezeu, prin harul Său, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui, care ne aduce vindecare, întărire, mântuire și viață veșnică.

Învierea lui Hristos, sărbătorită în noaptea de Paști, reprezintă taina luminii care ne este oferită spre înnoire, transfigurare și viață veșnică. Hristos este Cel care a luminat, transfigurat și înnoit natura noastră omenească. Iar duminica este ziua cea neînserată care ne poartă spre viața veșnică.

În ce fel lumina lui Hristos devine lumina noastră?

Sf. Simeon Noul Teolog, un mare mistic și văzător al luminii dumnezeiești, ne spune în imnele sale: „Fiind Soare ascuns întregii firi muritoare, / răsari întru ai Tăi, eşti văzut de ei / și răsar în Tine cei întunecați mai înainte, risipitori, păcătoși, vameși. / Căci pocăindu-se se fac fiii luminii Tale dumnezeiești (Ioan, XII, 36). / Lumina naște numaidecât lumină, / deci și ei sunt lumină, / copii ai lui Dumnezeu, cum s-a scris (Ioan, I, 12), dumnezei după har.”[7]

Hristos ca Dumnezeu rămâne o taină. Strălucește ascuns după natura Sa dumnezeiască, de neatins de firea omenească, fiind abisul luminos al întunericului divin, izvorul și proniatorul a toate. Din dragoste pentru umanitatea noastră, se arată în fiecare dintre noi, care Îl primim, pentru a ne face să creștem întru El ca vlăstar roditor cu bună roadă. Este o mișcare reciprocă între Dumnezeu și om. Deși nevăzut și necuprins, Dumnezeu răsare în fiecare dintre noi, iar omul crește în Dumnezeu.

Sf. Simeon Noul Teolog subliniază faptul că această creștere are o condiție necesară – pocăința. Prin pocăință, avem acces la harul lui Dumnezeu. Dacă facem faptele bune izvorâte din credință și participăm la energiile necreate ale lui Dumnezeu, lumina Lui devine lumina noastră. Astfel, devenim noi înșine lumină.

Ce îl împiedică pe om să crească și să devină fiu al lui Dumnezeu?

Fer. Augustin învață că „inimile nesocotite nu pot primi această lumină pentru că sunt împovărate de păcatele pe care nu le pot vedea.”[8] Acesta ne atrage atenția că se poate ca, din cauza păcatelor, să nu vedem lumina și să credem că ea nu există. Această nevedere însă este rodul prezenței păcatului care întunecă vederea omului și viața lui.

Pentru a deveni conștient de această lumină, omul are nevoie de curățirea de păcat. Păcatul întunecă privirea și face ochiul nevăzător. Lumina care este temelia a toate nu poate lipsi, deoarece fără Dumnezeu, care este lumină, totul dispare. Existența și prezența lui Dumnezeu nu dispare, dar păcatul îl împiedică pe om să o vadă. Pocăința, prin smerenie și curățire de păcate, eliberează privirea noastră și ne ajută să percepem prezența lui Dumnezeu.

Prezența lui Dumnezeu ca lumină rămâne o permanență ontologică. Orbirea păcatului, asemeni lui Adam și Evei în rai, face ca omul să piardă cunoașterea și vederea prezenței divine. Păcatul aduce suferință, neliniște și frică. Dar Sf. Isaac Sirul ne amintește să nu ne pierdem speranța: “Să nu fim tulburați când suntem scufundați întru întuneric(…). Căci acest întuneric este adus prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru motive știute doar de Dumnezeu.”[9] Este esențial să înțelegem că, chiar în cele mai dificile momente, Dumnezeu este prezent și ne însoțește în încercările noastre. Aceasta este atitudinea pe care Hristos a avut-o, rămânând neclintit în încercările întunecate ale vieții Sale pământești.  Aceeași mărturie neclintită a credinței ne este cerută și nouă.

Îndemnul din noaptea de Paști – „Veniți de primiți lumină!” – și cântarea „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” ne amintește că întreaga speranță a omului este lumina învierii lui Hristos.

Sf. Grigorie de Nazianz spune: „Lumina luminează întru întuneric în această viață și în trupul omenesc, și este gonită de întuneric dar nu este covârșită de el.”[10] Păcatul pare să întunece lumina, dar acesta nu va reuși să o biruie. Apropiindu-ne de Dumnezeu și de lumina harului Său, devenim noi înșine lumină – făclii arzătoare în mijlocul întunericului lumii păcatului și răutății.

În ce fel învierea lui Hristos schimbă viața noastră?

Învierea lui Hristos are un impact profund asupra vieții noastre pământești. Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae afirmă că învierea lui Hristos “deschide un conținut de existență din alt plan, cu cea mai mare eficiență asupra istoriei. … Hristos a înviat pentru că a biruit prin viața Lui slăbiciunea firii umane cu afectele ei … pentru a-i deschide accesul la depășirea modului de existență într-o simplă repetiție imanentă care nu duce nicăieri, care nu o scoate de sub stăpânirea morții.”[11]

Învierea Domnului nu este doar un eveniment personal, ci schimbă fundamental parcursul vieții umane și universului. Acest eveniment vine cu o noutate fundamentală– o viață ce poate fi îndumnezeită. Umanitatea lui Hristos, prin Biserică, devine umanitatea noastră. Prin învierea Sa, umanitatea noastră este eliberată de ciclului morții și primește din nou perspectiva vieții veșnice.

Trupul înviat al lui Hristos nu este doar o dovadă exterioară a lucrării lui Dumnezeu, ci un izvor de viață dumnezeiască, putere și curăție, menținându-ne în creșterea noastră spirituală. Prin el ni se comunică puterea dătătoare de viață și lumina transfiguratoare a harului dumnezeiesc.

Pentru Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae persoana umană este “un răspânditor de lumină și căutător și primitor de lumină. Ea răspândește lumina și aspiră după tot mai multă lumină. Lumina pe care o primește conștient de la alte persoane și lucruri o răspândește conștient altor persoane.”[12]

Chemarea de a lua lumină exprimă identitatea profundă a omului, care, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, este însetat de lumina dumnezeiască. Cu cât primim mai multă lumină, cu atât mai mult suntem chemați să o dăruim altora.

Cum se manifestă această lumină în persoana omului și în faptele vieții concrete?

Ne răspunde la această întrebare tot Sf. Dumitru Stăniloae: “ Ea (persoana umană – n.n.) se arată comunicantă de lumină prin cuvânt, prin faptă, prin zâmbet, prin față, chiar prin prezență; și căutătoare de lumină, mai ales prin auzul urechilor și prin privirea și reflecția ochilor Înțelesurile din ochi fac fața întreagă grăitoare. Omul întreg se arată o existență dialogică, și în acest scop, și reflexivă. Și amândouă aceste însușiri îl arată ca fiind lumină și taină fără sfârșit.”[13]

Omul are în el sădită această dimensiune dialogică și tainică care îl face asemănător cu Dumnezeu. Omul traduce în viața sa personală și comunitară dimensiunea dialogică intra-treimică.Omul este chip al lui Dumnezeu care se îndreaptă spre asemănarea cu El. Această dimensiune se traduce în viața de zi cu zi prin cuvânt și faptă, prin virtuțile întrupate în viața personală și manifestate în relațiile sociale și acțiunile cotidiene concrete. În felul acesta, viața omului devine o reflectare a felului de a fi dumnezeiesc, a bunătății lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori întru Domnul, 

Ne aflăm în Anul omagial al Centenarului Patriarhie Române și în Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea. Sărbătorim recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române ca Patriarhie, un drum marcat de generozitatea și sacrificiile ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, domnitorilor și credincioșilor noștri.

Proclamarea celor 16 noi duhovnici și mărturisitori ai credinței din secolul al 20-lea reafirmă prezența lui Dumnezeu în fiecare generație, chiar și în vremuri de persecuție. Ei au fost făclii în întunericul acestor vremuri, oferind speranță și credință generațiilor viitoare. Ei au stat ca niște stâlpi dătători de lumină, asemeni Domnului Hristos, în mijlocul întunericului timpurilor noastre.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască tărie și spor în credință, pentru rugăciunile lor.

În aceste zile ale Învierii, să ne apropiem de Hristos, împărtășindu-ne din darul său, bucurându-ne de viața și mântuirea adusă de El în Biserică. Fie ca bucuria învierii lui Hristos să transfigureze viața fiecăruia dintre noi.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru. Amin.” (Filimon 1, 25).

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul,

Cel Înviat din morți, rugător,

                     † IOAN CASIAN

Saint-Hubert / Montreal 2025

___________________________

[1] Slujba Învierii. EIBMO, București 2010

[2] ibidem

[3] Ieșire 14, 18-20

[4] Slujba Învierii.

[5] ibidem

[6] ibidem

[7] Imnul 8 (Z. 4) în Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae. Studii de teologie dogmatică ortodoxă. Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991, p 352-353

[8] Omilii la Evanghelia de la Ioan 1.19 în Vechi comentarii creștine asupra Sfintei Scripturi. (Noul Testament IVa. Ioan 1-10) Ed. InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA 2006, p. 26 (col. 1)

[9] Omilie ascetică 48 în Vechi comentarii … p. 26 (col. 2)

[10] Despre Sfintele Lumini, Cuvântarea 39.2 în Vechi comentarii … p. 27 (col. 1)

[11] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae. Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2/ III) EIBMBOR, București 2003, p. 170-171

[12] Dumitru Stăniloae. Iisus Hristos – lumina lumii și îndumnezeitorul omului (Opere complete 6). Ed. Basilica, București 2014, p. 167

[13] Ibidem p. 168

CONFERINȚELE POSTULUI MARE 

2025 

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei 

vă invită la seria de întâlniri duhovnicești   

POSTUL MARE  

MISIUNEA ÎN BISERICĂ ÎNTRE VOCAȚIE ȘI RESPONSABILITATE 

Duminica  din 

9 martie

16 martie 

23 martie 

30 martie 

6 aprilie 

13 aprilie

Via Zoom/Facebook 

Duminică 5:00 pm ET (Canada) & 23h00 (România)   

Program 

Duminica Ortodoxiei (9 martie) – Preasfințitul Părinte Siluan – Episcopul Ortodox Român al Ungariei  

Conferința: Ortodoxia, învățătura și rânduielile Bisericii Ortodoxe – dar de la Dumnezeu pentru creștinul din toate timpurile 

Duminica Sf. Grigore Palama (16 martie) Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu, Facultatea de Teologie din Arad 

Conferința: Pocăință și mărturisire, reflectate în imnografia Triodului

Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/83767599590?pwd=ppwzNP8RQLuH9ceKQdwYUaUHBAyPX0.1

Meeting ID: 837 6759 9590
Passcode: Episcopia

–

Dial by your location
• +1 647 558 0588 Canada
• +1 778 907 2071 Canada
• +1 780 666 0144 Canada
• +1 204 272 7920 Canada
• +1 438 809 7799 Canada
• +1 587 328 1099 Canada
• +1 647 374 4685 Canada

Meeting ID: 837 6759 9590
Passcode: 057961837

Find your local number: https://us02web.zoom.us/u/keEptkCdHj

Sâmbăta morților – Moșii de iarnă (22 februarie 2025)

Pomenirea celor adormiţi întru nădejdea Învierii

Moșii de iarnă

Sâmbăta 22 februarie 2025:

 

Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou

The Orthodox Monastery Exaltation of the Holy Cross and St. Ephraim the New

308328 Hockley Rd., Mono (Orangeville), Ontario L9W 6N4

Aprindeți o lumânare / Light a candle

– Pomelnicele pentru rugăciuni pot fi trimise via email:  holycrossorthodoxmonastery@gmail.com /la GiftShop

– Donații pot fi făcute via cec sau transfer electronic parola: mono2024

T. 226.200.1074 E.  holycrossorthodoxmonastery@gmail.com

New Website: www.monasterymono.org

Join our Facebook page:  https://www.facebook.com/OrthodoxMonasteryMono/

 

În sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, cunoscută şi sub denumirea de Moşii de iarnă, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei trecuți la cele veșnice întru nădejdea Învierii.

De aceea, în toate lăcaşurile de cult va fi oficiată după Sfânta Liturghie o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul.

Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, dar în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.

În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ierarhul antiohian definindu-l pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt”.

„Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos”.

Simbolismul colivei

Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.

Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Coliva din semințe „arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.

Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri.

(Text/Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene)

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

În mănăstiri, timpul săvârșirii Proscomidiei este între Utrenie și Liturghie, când se săvârșește și slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârșește în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.

Spre deosebire de celelalte părți ale Liturghiei, Proscomidia se săvârșește numai de preot (împreună cu diaconul, dacă există), fără participarea credincioșilor (a cântăreților) și fără ca aceștia să audă sau să vadă ceva din ea. Rânduiala tainică a Proscomidiei constă în afierosirea tipologică a Darurilor euharistice, Agnețul (agnos-miel) fiind tăiat din prescură, împreună cu miridele Născătoarei de Dumnezeu, ale celor nouă cete de sfinți și ale credicioșilor vii și morți. După tăierea Agnețului (mirida pătrată IIS HS NI KA – Iisus Hristos învinge), el este străpuns cu copia (cuțitașul consacrat anume pentru Proscomidie), rostindu-se cuvintele: „Junghie-Se Mielul lui DUmnezeu pentru viața și mântuirea lumii”. Apoi se toarnă vin și apă în Potir, rostindu-se: „Și unul dintre ostași cu sulița în coasta Sa a împuns, și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui”.

Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea și binecuvântarea sau afierosirea Darurilor de pâine și vin pentru Sfânta Jertfă. Ea este o reiterare sacramentală a Cinei celei de Taină, în ea repetându-se sacrificial referatul biblic al morții și Învierii Domnului. Proscomidia asumă taina Crucii lui Hristos și introduce Biserica în starea de jertfă a Liturghiei cerești care se săvârșește veșnic pe altarul de iubire al Treimii.

Pâinea făcută din mulțimea boabelor de grâu și vinul din boabele de struguri simbolizează comunitatea spirituală care îi leagă între ei pe toți membrii Bisericii. Pâinea și vinul sunt deopotrivă daruri ale naturii, dar și roade ale ostenelii omenești, pentru a semnifica sfințirea firii în Hristos și umanizarea hristologică și euharistică a materiei prin har și prin rugăciune.

Biserica este Trupul lui Hristos, trupul tainic în care se unesc toți credincioșii și din care ei fac parte. Apa care se toarnă în vinul de jertfă, și care în mod natural este un element ce condiționează viața, simbolizează pe credincioșii laici, iar amestecul ei cu vinul înseamnă încorporarea la Hristos a tuturor credincioșilor, pentru că El S-a jertfit pentru toți oamenii. Darurile credincioșilor (pâinea și vinul) aduse de ei la altar, sunt expresia văzută a participării lor concrete la Sfânta Jertfă, care se aduce prin preot la Liturghie. Pâinea folosită de Biserica Ortodoxă nu este azimă, ci pâine dospită (ἄρτος, ὁ — artos, o), deoarece cu astfel de pâine s-a săvârșit și Cina lui Hristos (care a avut loc în joia dinaintea Paștelui iudaic, când urma să se consume azimă, pentru care Paștele iudaic se mai numește și Sărbătoarea azimilor).

Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârșit și întruparea desăvârșită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat amintește de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat Împărăția Cerurilor (Luca 13, 20-21) și care este Hristos Însuși. Pâinea folosită la Proscomidie se numește prescură. Din ea preotul scoate miridele, folosindu-se de obiectele de cult care stau la Proscomidiar: copia, buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate și care se pun pe Sfântul Disc; se ia apoi steluța (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem, dar și pecetea mormântului izvorâtor de viață), numită și asterisc sau avezdă, se tămâiază cu tămâie din cădelniță și se așază pe Sfântul Disc, rostindu-se cuvintele: „Și venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul”; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăț) și acoperă Sfântul Disc, tămâindu-l, așa cum a făcut și cu Potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit Aer. Astfel așezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele Daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate și slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru…”, rugăciune numită apolis sau otpust.

Acoperirea Darurilor și rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul mare semnifică vremea necunoscută a vieții lui Iisus, petrecută de El la Nazaret și Capernaum, înainte de Botezul Său și de începerea lucrării Sale în lume (comentează Sfinții Gherman și Nicolae Cabasila).

Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârșitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat Trupul Domnului (cf. Sfântului Gherman), dar și darurile magilor la Naștere.

Mirida pentru Sfânta Fecioară (numită și Bogorodița, Bogorodicina sau Panaghia), așezată pe Sfântul Disc, închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului său răstignit.

Privind dublul simbolism al Proscomidiei (închipuind și Nașterea și Moartea lui Hristos), Proscomidiarul, locul săvârșirii slujbei, închipuiește și peștera, staulul sau ieslea în care S-a născut Iisus, dar și Golgota sau locul Răstignirii (comentează Sfinții Gherman și Meletie Sirigul). Cât stau la Proscomidiar, cinstitele Daruri nu se prefac în Trupul și Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o închipuire a Sfântului Trup și Sânge, cum le numește Liturghierul ortodox: „Punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la Epicleză). Numai în cursul Liturghiei credincioșilor, și anume când se va sfârși Jertfa, adică sfințirea și prefacerea Darurilor, va avea loc adevărata pomenire sau comemorare a morții lui Hristos.

Miridele care se așază lângă Sfântul Agneț pe Sfântul Disc sunt: prima miridă pentru Preasfânta Fecioară, care o arată pe ea stând în cer de-a dreapta Fiului ei, mai presus de toți sfinții („Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată”, Psalmi 44, 11). Miridele în cinstea celor nouă cete ale sfinților, împărțiți astfel după cele nouă cete îngerești, reprezintă mulțimea sfinților care formează Biserica triumfătoare sau slăvită, din Ceruri. Miridele pentru vii și morți reprezintă Biserica luptătoare. Aceste miride se scot și se aduc spre „pomenirea și iertarea păcatelor” credincioșilor vii și morți. Miridele pentru sfinți reprezintă o formă a cultului de venerație adus sfinților și o formă de mulțumire către Dumnezeu pentru slava și cinstea cu care i-a încununat.

Ritualul Proscomidiei, Sfântul Agneț și miridele au un sens mistic și eclesiologic. Ele reprezintă acum Biserica universală, din toate timpurile și locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare), cât și cea din ceruri (triumfătoare). Acest sens eclesiologic îl formulează Sfântul Simion al Tesalonicului: „Am înțeles cum prin această dumnezeiască închipuire și istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Iisus și întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuși, Lumina cea adevărată și Viața cea Veșnică. El este în mijloc prin Agneț, iar Mama Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinții și îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioșilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni și Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânșii. Aceasta este Împărăția ce va să fie și petrecerea vieții celei veșnice: Dumnezeu cu noi, văzut și împărtășit” (în lucrarea Despre Sfânta Liturghie). În sens mistic (eshatologic), Proscomidiarul și Sfântul Disc înseamnă tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale și Scaunul Său, la Judecata din urmă, zugrăvit la intrarea bisericilor noastre ortodoxe.

În cadrul Proscomidiei, se scot din prescurile a patra și a cincea miridele pentru credincioșii vii și adormiți. Prin aceasta, credincioșii participă plenar și sacramental la Jertfa de Taină a lui Hristos, iar după sfințirea Darurilor ‒ adică devenirea lor în Trupul și Sângele Domnului ‒, aceste miride vor fi cufundate în Sângele mântuitor al lui Dumnezeu „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”. Creștinii sunt miridele lui Dumnezeu, părticele din Trupul Lui ecclesial – Biserica  –, mădulare ale Trupului Lui mistic, rânduite a împărăți cu Hristos în veacul veacului.

Sursa: episcopia-italiei.ro  & doxologia.ro

**Privegherile lunare la Sf. Mănăstire anul acesta 2025 vor fi închinate sfinților noi canonizați din luna respectivă.  The monthly vigils at our Holy Monastery this year will be dedicated to the newly canonized saints of each month.

️Liturgical Schedule https://monasterymono.org/en/liturgical-schedule/

️Programul slujbelor https://monasterymono.org/programul-slujbelor/

Aprindeți o lumânare https://monasterymono.org/aprindeti-o-lumanare/

 / Light a candle https://monasterymono.org/en/light-a-candle/

Pomelnic la Sf Liturghii Zilnice / Prayer request at the daily Divine Liturgies holycrossorthodoxmonastery@gmail.com

Donations: Ridicăm Mănăstirea/ Building the Monastery ️

https://monasterymono.org/donatii/

Interac e-Transfer

Acum acceptăm transferuri electronice interac. Puteți trimite donația la holycrossorthodoxmonastery@gmail.com

Question: Monastery

Answer: Mono2024

Note: For income Tax 2024 receipts from Holy Cross Orthodox Monastery please email or text directly  Fr. Policarp directly at/Pentru chitanțele de taxe 2024 de la Mănăstirea Ortodoxă Sfânta Cruce vă rugăm să trimiteți un e-mail sau un mesaj direct Pr. Policarp la:  holycrossorthodoxmonastery@gmail.com / cell: 226.200.1074  Vă mulțumim pentru tot sprijinul acordat Sf. Mănăstiri. Thank you for your ongoing support for the Holy Monastery.

SAVE THE DATE 2025:

10 Mai 2025  Hramul Mic/Annual Spring Pilgrimage Day (Sf. M. Mc. Efrem cel Nou/St. Ephraim the New)

2 August 2025  Pelerinaj în cinstea Maicii Domnului (Icoana „Gherontissa”) / Annual Summer Pilgrimage Day in honor of our Mother of God

20 Sept. 2025 Hramul Mare/Annual Fall Pilgrimage Day (Înălțarea Sfintei Cruci/Exaltation of the Holy Cross)

–

Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou

The Orthodox Monastery Exaltation of the Holy Cross and St. Ephraim the New

308328 Hockley Rd.,

Mono, Ontario L9W 6N4

Pr. Policarp

Cell: 226.200.1074

E.  holycrossorthodoxmonastery@gmail.com

Website: www.monasterymono.org

• 5:00AM Sf. Liturghie/Divine Liturgy  
• 7:00PM Priveghere de noapte cu Sf. Liturghie la miezul nopții/ Night Vigil with the midnight Divine Liturgy for Three Hierarchs Basil, Gregory and John.

Sfințirea caselor/ Blessing of the houses