† IOAN CASIAN: PASTORALĂ LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI 2025
PASTORALĂ
LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI 2025
† IOAN CASIAN
din mila lui Dumnezeu
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei
Iubitului cler și dreptslăvitorilor creștini,
pace și bucurie de la Hristos Domnul Cel Înviat,
iar de la noi arhierească binecuvântare.
“Și lumina luminează întru întuneric și întunericul nu a cuprins-o.”
(Ioan 1, 5)
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți credincioși și credincioase,
Hristos a înviat!
La începutul slujbei din noaptea de Paști, auzim de trei ori îndemnul: „Veniți de primiți lumină!”[1] Aceasta este chemarea adresată de slujitorii Bisericii credincioșilor, care așteaptă să își aprindă lumânările de la făclia unică chip al luminii care este Hristos. Astfel, în mijlocul nopții, o mare de lumină se răspândește treptat între cei adunați la Biserică pentru a celebra învierea Domnului.
Acest îndemn este însoțit de cântarea troparului: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim.”[2] Din aceste texte liturgice, înțelegem că Biserica, urmând tradiția inspirată atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, ne arată că îngerii din ceruri reprezintă modelul nostru de închinători ai lui Dumnezeu. Ei aduc permanent slavă și laudă lui Dumnezeu, iar noi suntem chemați să le urmăm exemplul în același mod pe pământ.
Astfel, bucuria centrală a nopții pascale este învierea lui Hristos, strigătul de bucurie al biruinței Lui asupra morții. Este proclamarea biruinței luminii asupra întunericului, a curăției și harului asupra patimilor și răutății.
Evenimentul sărbătorit cuprinde taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, dezvăluită mai întâi prin întruparea lui Hristos. Hristos cel înviat din morți este piatra de temelie și stâlpul de lumină[3] care luminează timpurile și generațiile, până la sfârșitul veacurilor. Învierea Sa pătrunde întreaga creație și viața noastră, deschizându-ne mintea spre perspectiva răscumpărării, reînnoirii și mântuirii.
Prin îndemnul „Veniți de primiți lumină!”, suntem invitați să ne apropiem de Lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, urmând astfel modelul ceresc al îngerilor. Aceasta înseamnă să împlinim lucrarea încredințată de Dumnezeu, aprinzând nu doar lumina fizică, materială, exterioară, ci și pe cea interioară a inimilor, gândurilor și sufletelor noastre, pentru a deveni lumina adevărului în lume. Lumina pe care suntem chemați să o aprindem este lumina învierii lui Hristos.
Comunitatea întărită de acest îndemn continuă cântând câteva versete care explicitează minunea la care luăm parte: „Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmașii Lui și fugind de la El cei ce-L urăsc pe Domnul!”[4] În noaptea de Paști, trăim evenimentul învierii lui Hristos. Puterea Învierii Sale risipește întunericul păcatului și morții: „Precum se risipește fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la fața focului, așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iar drepții se veselesc!”[5]
Puterea învierii lui Hristos acționează împotriva păcatului și a celor care-l săvârșesc. Nu este împotriva creației binefăcute de Dumnezeu și a celor ce-L urmează, ci împotriva celor ce-L urăsc și fac cele necuvenite. Cântarea continuă: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”[6] Taina învierii lui Hristos s-a întâmplat acum 2000 de ani, o dată pentru totdeauna. Iar această noapte binecuvântată a devenit ziua care a deschis în Biserică și prin Biserică șirul nopților binecuvântate trăite de atunci și până astăzi, în fiecare sărbătoare de Paști. Este trăirea unui prezent continuu al învierii lui Hristos în viața noastră și în a tuturor generațiilor, până la sfârșitul veacurilor.
Cum trăim în Biserică taina nopții pascale?
În fiecare duminică, trăim comuniunea cu Hristos și învierea Sa în prezentul vieții noastre. Fiecare duminică este o zi de Paști. La slujba Utreniei citim Evangheliile Învierii Domnului Hristos. Utrenia duminicii este slujba în care, alături de ucenici și de femeile mironosițe, constatăm că mormântul este gol și că Hristos a înviat după cum mărturisesc îngerii.
Această constatare a absenței trupului material a lui Hristos din mormânt devine temelie și început al înțelegerii că Hristos a înviat cu adevărat. În cadrul Utreniei, comunitatea cântă Binecuvântările Învierii. Participarea la această constatare deschide posibilitatea de a cunoaște taina tainelor – Împărăția cea veșnică – trăită anticipat dar real în Sfânta Liturghie. Aceasta ne face să fim în comuniune desăvârșită cu Dumnezeu, prin harul Său, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui, care ne aduce vindecare, întărire, mântuire și viață veșnică.
Învierea lui Hristos, sărbătorită în noaptea de Paști, reprezintă taina luminii care ne este oferită spre înnoire, transfigurare și viață veșnică. Hristos este Cel care a luminat, transfigurat și înnoit natura noastră omenească. Iar duminica este ziua cea neînserată care ne poartă spre viața veșnică.
În ce fel lumina lui Hristos devine lumina noastră?
Sf. Simeon Noul Teolog, un mare mistic și văzător al luminii dumnezeiești, ne spune în imnele sale: „Fiind Soare ascuns întregii firi muritoare, / răsari întru ai Tăi, eşti văzut de ei / și răsar în Tine cei întunecați mai înainte, risipitori, păcătoși, vameși. / Căci pocăindu-se se fac fiii luminii Tale dumnezeiești (Ioan, XII, 36). / Lumina naște numaidecât lumină, / deci și ei sunt lumină, / copii ai lui Dumnezeu, cum s-a scris (Ioan, I, 12), dumnezei după har.”[7]
Hristos ca Dumnezeu rămâne o taină. Strălucește ascuns după natura Sa dumnezeiască, de neatins de firea omenească, fiind abisul luminos al întunericului divin, izvorul și proniatorul a toate. Din dragoste pentru umanitatea noastră, se arată în fiecare dintre noi, care Îl primim, pentru a ne face să creștem întru El ca vlăstar roditor cu bună roadă. Este o mișcare reciprocă între Dumnezeu și om. Deși nevăzut și necuprins, Dumnezeu răsare în fiecare dintre noi, iar omul crește în Dumnezeu.
Sf. Simeon Noul Teolog subliniază faptul că această creștere are o condiție necesară – pocăința. Prin pocăință, avem acces la harul lui Dumnezeu. Dacă facem faptele bune izvorâte din credință și participăm la energiile necreate ale lui Dumnezeu, lumina Lui devine lumina noastră. Astfel, devenim noi înșine lumină.
Ce îl împiedică pe om să crească și să devină fiu al lui Dumnezeu?
Fer. Augustin învață că „inimile nesocotite nu pot primi această lumină pentru că sunt împovărate de păcatele pe care nu le pot vedea.”[8] Acesta ne atrage atenția că se poate ca, din cauza păcatelor, să nu vedem lumina și să credem că ea nu există. Această nevedere însă este rodul prezenței păcatului care întunecă vederea omului și viața lui.
Pentru a deveni conștient de această lumină, omul are nevoie de curățirea de păcat. Păcatul întunecă privirea și face ochiul nevăzător. Lumina care este temelia a toate nu poate lipsi, deoarece fără Dumnezeu, care este lumină, totul dispare. Existența și prezența lui Dumnezeu nu dispare, dar păcatul îl împiedică pe om să o vadă. Pocăința, prin smerenie și curățire de păcate, eliberează privirea noastră și ne ajută să percepem prezența lui Dumnezeu.
Prezența lui Dumnezeu ca lumină rămâne o permanență ontologică. Orbirea păcatului, asemeni lui Adam și Evei în rai, face ca omul să piardă cunoașterea și vederea prezenței divine. Păcatul aduce suferință, neliniște și frică. Dar Sf. Isaac Sirul ne amintește să nu ne pierdem speranța: “Să nu fim tulburați când suntem scufundați întru întuneric(…). Căci acest întuneric este adus prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru motive știute doar de Dumnezeu.”[9] Este esențial să înțelegem că, chiar în cele mai dificile momente, Dumnezeu este prezent și ne însoțește în încercările noastre. Aceasta este atitudinea pe care Hristos a avut-o, rămânând neclintit în încercările întunecate ale vieții Sale pământești. Aceeași mărturie neclintită a credinței ne este cerută și nouă.
Îndemnul din noaptea de Paști – „Veniți de primiți lumină!” – și cântarea „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” ne amintește că întreaga speranță a omului este lumina învierii lui Hristos.
Sf. Grigorie de Nazianz spune: „Lumina luminează întru întuneric în această viață și în trupul omenesc, și este gonită de întuneric dar nu este covârșită de el.”[10] Păcatul pare să întunece lumina, dar acesta nu va reuși să o biruie. Apropiindu-ne de Dumnezeu și de lumina harului Său, devenim noi înșine lumină – făclii arzătoare în mijlocul întunericului lumii păcatului și răutății.
În ce fel învierea lui Hristos schimbă viața noastră?
Învierea lui Hristos are un impact profund asupra vieții noastre pământești. Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae afirmă că învierea lui Hristos “deschide un conținut de existență din alt plan, cu cea mai mare eficiență asupra istoriei. … Hristos a înviat pentru că a biruit prin viața Lui slăbiciunea firii umane cu afectele ei … pentru a-i deschide accesul la depășirea modului de existență într-o simplă repetiție imanentă care nu duce nicăieri, care nu o scoate de sub stăpânirea morții.”[11]
Învierea Domnului nu este doar un eveniment personal, ci schimbă fundamental parcursul vieții umane și universului. Acest eveniment vine cu o noutate fundamentală– o viață ce poate fi îndumnezeită. Umanitatea lui Hristos, prin Biserică, devine umanitatea noastră. Prin învierea Sa, umanitatea noastră este eliberată de ciclului morții și primește din nou perspectiva vieții veșnice.
Trupul înviat al lui Hristos nu este doar o dovadă exterioară a lucrării lui Dumnezeu, ci un izvor de viață dumnezeiască, putere și curăție, menținându-ne în creșterea noastră spirituală. Prin el ni se comunică puterea dătătoare de viață și lumina transfiguratoare a harului dumnezeiesc.
Pentru Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae persoana umană este “un răspânditor de lumină și căutător și primitor de lumină. Ea răspândește lumina și aspiră după tot mai multă lumină. Lumina pe care o primește conștient de la alte persoane și lucruri o răspândește conștient altor persoane.”[12]
Chemarea de a lua lumină exprimă identitatea profundă a omului, care, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, este însetat de lumina dumnezeiască. Cu cât primim mai multă lumină, cu atât mai mult suntem chemați să o dăruim altora.
Cum se manifestă această lumină în persoana omului și în faptele vieții concrete?
Ne răspunde la această întrebare tot Sf. Dumitru Stăniloae: “ Ea (persoana umană – n.n.) se arată comunicantă de lumină prin cuvânt, prin faptă, prin zâmbet, prin față, chiar prin prezență; și căutătoare de lumină, mai ales prin auzul urechilor și prin privirea și reflecția ochilor Înțelesurile din ochi fac fața întreagă grăitoare. Omul întreg se arată o existență dialogică, și în acest scop, și reflexivă. Și amândouă aceste însușiri îl arată ca fiind lumină și taină fără sfârșit.”[13]
Omul are în el sădită această dimensiune dialogică și tainică care îl face asemănător cu Dumnezeu. Omul traduce în viața sa personală și comunitară dimensiunea dialogică intra-treimică.Omul este chip al lui Dumnezeu care se îndreaptă spre asemănarea cu El. Această dimensiune se traduce în viața de zi cu zi prin cuvânt și faptă, prin virtuțile întrupate în viața personală și manifestate în relațiile sociale și acțiunile cotidiene concrete. În felul acesta, viața omului devine o reflectare a felului de a fi dumnezeiesc, a bunătății lui Dumnezeu.
Iubiți frați și surori întru Domnul,
Ne aflăm în Anul omagial al Centenarului Patriarhie Române și în Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea. Sărbătorim recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române ca Patriarhie, un drum marcat de generozitatea și sacrificiile ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, domnitorilor și credincioșilor noștri.
Proclamarea celor 16 noi duhovnici și mărturisitori ai credinței din secolul al 20-lea reafirmă prezența lui Dumnezeu în fiecare generație, chiar și în vremuri de persecuție. Ei au fost făclii în întunericul acestor vremuri, oferind speranță și credință generațiilor viitoare. Ei au stat ca niște stâlpi dătători de lumină, asemeni Domnului Hristos, în mijlocul întunericului timpurilor noastre.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască tărie și spor în credință, pentru rugăciunile lor.
În aceste zile ale Învierii, să ne apropiem de Hristos, împărtășindu-ne din darul său, bucurându-ne de viața și mântuirea adusă de El în Biserică. Fie ca bucuria învierii lui Hristos să transfigureze viața fiecăruia dintre noi.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru. Amin.” (Filimon 1, 25).
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul,
Cel Înviat din morți, rugător,
† IOAN CASIAN
Saint-Hubert / Montreal 2025
___________________________
[1] Slujba Învierii. EIBMO, București 2010
[2] ibidem
[3] Ieșire 14, 18-20
[4] Slujba Învierii.
[5] ibidem
[6] ibidem
[7] Imnul 8 (Z. 4) în Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae. Studii de teologie dogmatică ortodoxă. Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991, p 352-353
[8] Omilii la Evanghelia de la Ioan 1.19 în Vechi comentarii creștine asupra Sfintei Scripturi. (Noul Testament IVa. Ioan 1-10) Ed. InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA 2006, p. 26 (col. 1)
[9] Omilie ascetică 48 în Vechi comentarii … p. 26 (col. 2)
[10] Despre Sfintele Lumini, Cuvântarea 39.2 în Vechi comentarii … p. 27 (col. 1)
[11] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae. Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2/ III) EIBMBOR, București 2003, p. 170-171
[12] Dumitru Stăniloae. Iisus Hristos – lumina lumii și îndumnezeitorul omului (Opere complete 6). Ed. Basilica, București 2014, p. 167
[13] Ibidem p. 168
