• Home
  • Bine ați venit
  • Aprindeți o lumânare
  • Despre noi
    • Istoric
    • Viața monahală
  • Vizitatori
  • Sfaturi duhovnicești
  • Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Canada
  • Noutăți
  • Programul slujbelor
  • Galerie
  • Donații
  • Contact
  • Părinți duhovnicești
    • Părintele Paisie Olaru
    • Părintele Cleopa Ilie
    • PĂRINTELE GALERIU
  • English
semnul-crucii
mai 24 2021

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre însemnarea cu Sfânta Cruce

holycrossorthodoxmonastery Sfaturi duhovnicești

Mulți din cei fără de socotință își fac cruce fluturând cu mâna pe fața lor, dar în deșert se ostenesc, de vreme ce nu fac crucea dreptă, iar dracii se bucură de acea fluturare. Când, însă, cineva își face crucea dreaptă, punând mâna sa la frunte și la piept, la umărul drept iar, pe urmă, la cel stâng, atunci îngerii, văzând, se veselesc de adevărata închipuire a crucii pe fețele noastre. Iar îngerul Domnului îi scrie pe cei ce intră în biserica Domnului cu frică și cu credință. Deci, dacă cineva, intrând în biserică, stă cu frică și își face cu umilință închinăciunea spre icoana Mântuitorului, acela primește iertare de păcate și milă de la Dumnezeu, iar dacă intră fără frică, apoi, unul ca acela, la ieșirea din biserică, mai mari păcate dobândește. Pentru aceasta și noi, fraților (și surorilor), când venim la biserică să stăm cu frică, așteptând de la Dumnezeu mare milă, în veacul de acum și în cel ce va să fie. Amin.

Programul Sfintelor Slujbe in perioada Postului Pastilor 15 martie – 2 mai 2021 Până când vei avea egoism în suflet, nu vei putea câştiga rugăciunea inimii

Related Posts

monah

Sfaturi duhovnicești

Cum trebuie să fie relațiile monahilor cu mirenii?

maxresdefault

Sfaturi duhovnicești

Trezvia și rugăciunea de Arhim. Arsenie Papacioc

parintele_dionisie_ignat_de_la_colciu

Sfaturi duhovnicești

Până când vei avea egoism în suflet, nu vei putea câştiga rugăciunea inimii

Ultimele post[ri

  • 10 MAI 2025 INVITATION – HRAM Sf. Efrem cel Nou/ FEAST DAY of St. Ephraim the New
  • 1 may 2025 9pm Priveghere/ Night Vigil
  • ZILELE ANIVERSARE ALE EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A CANADEI – [ 2-4 MAI 2025 ]
  • Paştile blajinilor luni 28 aprilie 2025
  • Program 2025
  • † IOAN CASIAN: PASTORALĂ LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI 2025
  • 6pm Liturghia Darurilor înainte-sfințite/Presanctified Liturgy 7pm Taina Sf. Maslu/Holy Unction
  • CONFERINȚELE POSTULUI MARE  2025  Duminica 5:00pm ET
Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Canada
  • Home
  • Bine ați venit
  • Aprindeți o lumânare
  • Despre noi
    • Istoric
    • Viața monahală
  • Vizitatori
  • Sfaturi duhovnicești
  • Noutăți
  • Programul slujbelor
  • Galerie
  • Donații
  • Contact
  • Părinți duhovnicești
    • Părintele Paisie Olaru
    • Părintele Cleopa Ilie
    • PĂRINTELE GALERIU
  • English
Under the spiritual and ecclesiastical authority of His Grace, Bishop Ioan Casian, of The Romanian Orthodox Diocese of Canada
Episcopia.ca | Basilica.ro | Trinitas TV | Radio Trinitas | Biserica online | Youtube monastery